CFR Cluj a anunţat, joi, că s-a despărţit de fotbalistul Mike Cestor.
Fundaşul francez mai avea contract cu ardelenii până la finalul sezonului, dar nu a mai dorit să semneze înţelegerea. De serviciile jucătorului au fost interesate FCSB şi Craiova, iar jucătorul ar fi putut să încheie un contract valabil din vara următoare cu una dintre cele două echipe. Totuşi, atât CFR, cât şi Cestor au decis să rupă înţelegerea chiar de acum.
Pentru Mike Cestor ar fi existat interese şi din SUA, dar până în acest moment, jucătorul nu a luat o decizie, iar impresarul lui a afirmat în trecut că obiectivul fotbalistului este să semneze un contract în afară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Îi mulţumim pentru efortul depus în culorile clubului nostru!”
”Mulţumim, Mike Cestor! Clubul CFR 1907 Cluj şi jucătorul Mike Cestor au ajuns la o înţelegere privind rezilierea de comun acord a contractului.
Sosit în Gruia în vara anului 2019, fundaşul francez a cucerit în această perioadă două titluri de campion (2019-20, 2020-21). Îi mulţumim pe această cale pentru efortul depus în culorile clubului nostru! Multă baftă, Mike!”, a fost mesajul postat pe pagina oficială a CFR-ului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sosit în Gruia în vara anului 2019, fundaşul francez a cucerit în această perioadă două titluri de campion (2019-20, 2020-21).
Afla mai multe despre: cfr-cestor-liga 1