You are here:

OFICIAL | CFR Cluj, încă o întărire după ce a zdrobit-o pe FCSB: ”Îi urăm mult succes!”

OFICIAL | CFR Cluj, încă o întărire după ce a zdrobit-o pe FCSB: ”Îi urăm mult succes!”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj mai aduce un jucător, unul în vârstă de 25 de ani. Anunţul a fost făcut a doua zi după victoria categorică reuşită contra FCSB-ului.

CFR, încă un transfer. Pe cine au luat clujenii

CFR Cluj a anunţat, în mod oficial, că s-a întărit cu Yuval Sade, jucător care va veni la echipă odată cu sezonul viitor.

Atunci el îşi va termina contractul cu Maccabi Netanya, clubul din Israel la care este legitimat din 2019. Astfel, va veni fără vreo sumă de transfer la CFR.

”Yuval Sade, din vară în Gruia! Primul transfer rezolvat pentru sezonul următor!

În vârstă de 25 de ani, mijlocaşul cu dublă cetăţenie, română şi israeliană, evoluează din 2019 pentru formaţia din ţara sa natală, Maccabi Netanya, unde este unul dintre oamenii de bază ai echipei, adunând până acum 142 de partide.

Noul nostru jucător poate evolua atât la mijlocul terenului, cât şi pe postul de fundaş central.

La nivel internaţional, Yuval a bifat selecţii pentru reprezentativele U19 şi U21 ale Israelului.

Îi urăm mult succes la CFR Cluj şi cât mai multe reuşite în tricoul vişiniu!”, a transmis clubul din Gruia, pe canalele de comunicare cu fanii.

În acest sezon, Yuval Sade a jucat 21 de meciuri pentru Maccabi Netanya în campionatul şi Cupa Israelului. El este cotat la 325.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.

Afla mai multe despre: cfr clujyuval sadesuperliga 

viewscnt
Articole similare