Claudiu Keşeru (38 de ani), şi-a agăţat ghetele în cui pentru a doua oară în cariera sa.
Fostul internaţional român cu 46 de prezenţe şi 13 goluri marcate în tricoul echipei naţionale, a luat decizia de a îi părăsi pe bulgarii de la Cherno More, la începutul acestui an.
Claudiu Keşeru şi-a încheiat astfel cariera ca fotbalist profesionist şi s-a întors în schimb la echipa care îl lansa în fotbal, în urmă cu 20 de ani. Este vorba de FC Bihor, echipă care ocupă în prezent locul 15 în clasamentul din Liga 2.
Keşeru a fost prezentat drept noul director sportiv al echipei, cu ocazia reunirii lotului echipei orădene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Claudiu Keşeru, noul director sportiv al celor de la FC Bihor
"F.C. Bihor s-a reunit cu 27 de fotbalişti, iar Claudiu Keşeru a fost prezentat noul director sportiv! Vacanţa s-a încheiat pentru fotbaliştii echipei de seniori a clubului F.C. Bihor Oradea, care vineri s-au reunit la Stadionul Iuliu Bodola.
La prima strigare în noul an, au răspuns prezent 27 de jucători, însă marea noutate a clubului de fotbal fanion a judeţului o reprezintă cooptarea lui Claudiu Keşeru, care şi-a încheiat activitatea de jucător din Bulgaria şi care a fost prezentat în calitate de director sportiv.", au transmis cei de la FC Bihor, pe reţelele de socializare.
Claudiu Keşeru a vorbit despre decizia luată, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Mă aflu pentru prima dată în această postură, să nu fiu pe teren la reunire, ci să fiu aici, la conferinţa de presă. Sunt foarte entuziasmat, am avut deja colaborări de o bună perioadă de vreme, din umbră, încercând să analizăm situaţia echipei, cum putem s-o îmbunătăţim, din punct de vedere financiar şi din punct de vedere sportiv.", a spus Keşeru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Keşeru a traversat o perioadă excelentă la ultima echipă înainte de retragere, Cherno More. Fostul golgheter al campionatului bulgar a înscris şase goluri şi a oferit două pase decisive în 15 partide în campionatul Bulgariei, în acest sezon.
- Citește și
- Florin Tănase, prima reacţie după accidentarea gravă a lui Darius Olaru: "Ne-am speriat". Ce a spus despre debutul lui Cisotti
- Scor halucinant la pauză în primul amical al Rapidului, în Emiratele Arabe Unite. Echipa lui Şumudică s-a distrat cu Al Hilal
- VIDEO | Darius Olaru s-a accidentat grav în amicalul cu Hamburg. Jucătorul de la FCSB a plecat de urgenţă la ambulanţă
- NEWS ALERT | Out de la FCSB pentru partea a doua a sezonului. Campioana i-a exclus pe jucători şi i-a trimis în tribună
- FCSB n-a avut voie să joace cu "Betano" pe piept. De ce a jucat campioana cu tricouri improvizate în meciul cu Hamburg
- Cisotti, căpitan la primul meci jucat pentru FCSB. De ce a purtat banderola fotbalistul transferat de la Galaţi
- FCSB - Hamburg 2-1. Două penalty-uri, două goluri. Condusă la pauză, campioana României a întors scorul prin golurile marcate de Tănase şi Popescu
- Tânăra care l-a acuzat de agresiune sexuală pe Theo Hernandez, condamnată la închisoare
Afla mai multe despre: claudiu keseru, cherno more, bulgaria, fc bihor