Clubul Oţelul Galaţi şi antrenorul principal Laszl Balint au ajuns duminică la un acord pentru rezilierea contractului care era valabil până în vara acestui an. Tehnicianul se afla pe banca roş-alb-albaştrilor din martie 2025.
Laszlo Balint a plecat, oficial, de la Oţelul Galaţi
În vârstă de 46 de ani, Laszlo Balint a ajuns la Galaţi după experienţe în Superliga României la UTA Arad, Universitatea Craiova şi Petrolul Ploieşti. Pe durata mandatului său la Oţelul, el a condus echipa în 41 de meciuri oficiale — 38 în campionat şi 3 în Cupa României — şi a înregistrat 18 victorii, 10 egaluri şi 13 înfrângeri.
„Le mulţumesc tuturor celor din club pentru perioada petrecută la Galaţi, chiar dacă au existat şi momente dificile. Sunt recunoscător suporterilor şi întregului oraş Galaţi pentru experienţele extraordinare trăite ca antrenor al Oţelului. A fost un an minunat pentru mine, atât ca om, cât şi ca antrenor, şi rămân cu multe amintiri frumoase în roşu-alb-albastru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am făcut meciuri bune, am bucurat publicul, am învăţat multe lucruri şi le doresc mult succes în continuare. Sunt convins că Oţelul va încheia sezonul pe o poziţie sigură în clasament”, a declarat Balint.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Originar din Braşov, Laszlo Balint a evoluat ca jucător în prima ligă pentru FC Braşov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni şi Gloria Bistriţa, dar şi în Ungaria, la Diósgyőri VTK.
Ca antrenor, a mai pregătit echipe precum Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureş, Csíkszereda Miercurea Ciuc, Sportul Snagov şi Metaloglobus Bucureşti.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: laszlo balint, laszlo balint otelul, antrenor otelul








