You are here:

OFICIAL | Cosmin Contra a semnat! Va încasa peste un milion de euro pe an şi va antrena un fost star de la PSG

OFICIAL | Cosmin Contra a semnat! Va încasa peste un milion de euro pe an şi va antrena un fost star de la PSG

Fotbal internațional

Comentarii

Cosmin Contra (49 de ani), tehnicianul care a fost ultima oară la Al-Kholood, în Arabia Saudită a semnat cu Al-Arabi.

Penultima clasată din campionatul Qatarului s-a despărţit la sfârşitul lunii septembrie de spaniolul Pablo Amo. În locul său a venit un alt tehnician iberic, Yeray Rodriguez, care a petrecut aproape o lună pe banca formaţiei din Qatar.

Cosmin Contra preia echipa după şase etape de campionat în care Al-Arabi a obţinut doar patru puncte. Tehnicianul român şi colaboratorii din staff-ul său vor încasa 1.700.000 de euro, pe lângă posibile bonusuri de performanţă, anunţă GSP.

Contra vine după o experienţă neplăcută ca antrenor al celor de la Al-Kholood. Tehnicianul român a petrecut aproximativ trei săptămâni pe banca formaţiei din prima ligă a Arabiei Saudite. O schimbare la nivelul conducerii a dus la îndepărtarea acestuia, înainte ca tehnicianul să apuce să-şi desfăşoare activitatea la club.

Campioană a Qatarului de şapte ori, cei de la Al-Arabi sunt în căutarea primului titlu după aproape 30 de ani. Ultimul titlu cucerit de formaţia din Doha a venit în sezonul 1996/1997.

Cosmin Contra a semnat cu Al-Arabi

"Conducerea clubului sportiv Al Arabi a încheiat un contract cu staff-ul tehnic condus de antrenorul român Cosmin Contra, pentru a prelua în perioada următoare conducerea primei echipe de fotbal. Le dorim succes şi mult noroc", au transmis cei de la Al-Arabi, pe reţelele de socializare.

În următorul meci, Al-Arabi o va întâlni în deplasare pe Al-Duhail, în Cupa Qatarului. Pe lista jucătorilor notabili de la Al-Arabi se regăsesc fotbalişti precum Pablo Sarabia sau Jordan Veretout.

Afla mai multe despre: al arabiqatarcosmin contra 

viewscnt
Articole similare