Clubul Nottingham Forest a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că şi-a asigurat serviciile portarului român Costel Pantilimon, transferat de la Watford, de unde a fost împrumtuat în sezonul trecut.
Pantilimon, care mai avea contract cu Watford până în 2019, i-a convins pe oficialii divizionarei secunde în cea de-a doua jumătate a sezonului trecut, perioadă în care a evoluat sub formă de împrumut. 13 partide a adunat Pantilimon în returul campionatului trecut la Nottingham, care s-a hotărât să îl transfere definitiv.
"Nottingham anunţă cu bucurie că portarul Costel Pantilimon a revenit la club, în urma unui transfer definitiv", se se arată în comunicat, precizându-se că goalkeeper-ul român a semnat un contract valabil trei ani pentru o sumă nedezvăluită.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 31 de ani, Pantilimon se desparte de Watford după doi ani şi jumătate, timp în care a apărat în doar opt meciuri. El a fost împrumutat şi la Deportivo La Coruna. De-a lungul carierei, Pantilimon a mai fost legitimat la Poli Timişoara, Manchester City şi Sunderland.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pantilimon, transfer, nottingham