Eugeniu Cebotaru (39 de ani) va face parte din staff-ul tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău în noul sezon, acesta urmând să ocupe poziţia de antrenor secund al Universtăţii Cluj. a anunţat, duminică, gruparea clujeană.
Originar din Republica Moldova, Eugeniu Cebotaru şi-a început cariera de jucător la Zimbru Chişinău. În România, fostul mijlocaş a îmbrăcat tricoul formaţiilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Academica Clinceni şi Petrolul Ploieşti.
Cea mai bună perioadă din punct de vedere al cifrelor a fost la Ceahlăul. Pentru nemţeni a marcat 24 de goluri în 112 partide. De asemenea, Eugeniu Cebotaru a evoluat şi în reprezentativa Republicii Moldova, având 68 de partide şi un gol marcat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noul membru al staff-ului tehnic a făcut trecerea de la activitatea din teren la cea de pe banca tehnică la mijlocul sezonului 2022/2023, când a fost numit antrenor secund la Petrolul Ploieşti.
S-a aflat în staff-ul formaţiei de pe „Ilie Oană” până în luna martie, când a semnat cu FC Voluntari împreună cu principalul Florin Pîrvu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eugeniu cebotaru, u cluj, antrenor secund