Clubul Union Berlin s-a despărţit de antrenorul Bo Svensson şi de membrii stafului său, vineri, după o perioadă în care echipa a înregistrat rezultate nesatisfăcătoare.
Union nu a câştigat de mai bine de două luni şi, după ce a pierdut cinci din ultimele şapte meciuri din Bundesliga, se află pe locul 12, cu 17 puncte obţinute în 15 partide.
Demitere înaintea noului an, în Bundesliga
"După o analiză aprofundată a sezonului de până acum, suntem convinşi că este necesară o schimbare semnificativă pentru a inversa tendinţa", a declarat directorul general Horst Heldt într-un comunicat al clubului. "Prin urmare, am decis să nu continuăm colaborarea cu Bo Svensson, Babak Keyhanfar, Kristoffer Wichmann şi Tijan Njie".
O decizie cu privire la un nou staff care să preia echipa de la 2 ianuarie va fi luată în următoarele zile. Union, care a pierdut cu 1-4 pe terenul lui Werder Bremen ultima dată, se va deplasa la Heidenheim la 11 ianuarie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- VIDEO | Păzea, Drăguşin! "Perla" de doar 17 ani a celor de la Tottenham a înscris un euro-gol, la ultimul meci de campionat
- ”Avem o grupă accesibilă”. Vor să scoată România din joc, în preliminariile CM 2026: ”Avem o şansă reală”
- Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
- Gigi Becali şi-a făcut calculele pentru 2025! Câţi bani va încasa patronul FCSB în noul an: "Fac socoteli din milioane în milioane!"
- Dorinţă de Crăciun! Selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, cere să i se mărească salariul
- Ruben Amorim a reacţionat după ce Manchester United a fost învinsă de Wolves, în Premier League: "Ştiam că o să fie greu"
- Ultima oră! Clubul din Superliga anunţă că are probleme: ”Suntem nevoiţi, obligaţi. Nu-mi doream acest lucru”
- Problemele continuă la FC Barcelona. Justiţia spaniolă refuză înscrierea lui Dani Olmo
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bundesliga, union berlin, bo svensson