You are here:

OFICIAL | Dinamo a anunţat că doi jucători vor evolua la o altă echipă din prima ligă: ”Mult succes şi cât mai multe realizări!”

OFICIAL | Dinamo a anunţat că doi jucători vor evolua la o altă echipă din prima ligă: ”Mult succes şi cât mai multe realizări!”
Comentarii

Dinamo continuă să facă mutări importante în lotul de jucători. Unii dintre ei vin să întărească echipa şi alţii pleacă.

Dinamo a împrumutat doi jucători la Metaloglobus

Dinamo a anunţat, în mod oficial, că gemenii David şi Alex Irimia vor evolua şi în noul sezon al Superligii României sub formă de împrumut tot la Metaloglobus, acolo unde au jucat şi în stagiunea trecută.

Ajutată şi de cei doi ”câini”, echipa din Pantelimon a reuşit promovarea istorică în prima ligă a fotbalului românesc. Iar noul obiectiv este menţinerea în eşalonul de elită din România.

”Mult succes, Alex şi David Irimia!

Formaţi la Centrul de Copii şi Juniori al clubului nostru, gemenii David şi Alex Irimia au evoluat în sezonul trecut în Liga a II-a, pentru echipa Metaloglobus.

David a bifat 26 de partide, reuşind 5 goluri şi o pasă decisivă, în timp ce Alex a evoluat în 19 meciuri şi a marcat de două ori.

În urma acordului încheiat între cluburi, Alex şi David vor continua şi în sezonul următor la Metaloglobus, sub formă de împrumut. Durata acestuia este valabilă pe întreaga perioadă a noului sezon competiţional.

Mult succes, Alex şi David, şi cât mai multe realizări!”, a transmis clubul Dinamo, prin intermediul reţelelor de socializare.

Metaloglobus deschide noul sezon al Superligii României. Nou-promovata o va primi acasă, la Clinceni, pe U Cluj, vineri, iar mai apoi se va deplasa la Sibiu pentru meciul cu Hermannstadt şi va juca din nou pe teren propriu, cu Petrolul.

Afla mai multe despre: dinamometaloglobussuperliga 

viewscnt
Articole similare