Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | Dinamo, precizări cu privire la tranzacţiile pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni!

OFICIAL | Dinamo, precizări cu privire la tranzacţiile pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni!
Comentarii

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a făcut, joi, câteva precizări cu privire la tranzactiile pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al Dinamo 1948 SA.

"Tranzacţia dintre dl. Serdean şi ONE nu s-a finalizat, deoarece nu s-a ajuns la o întelegere în termenul aşteptat de părti. Exista o şansă să se semneze săptamana trecuta, vineri, însa domnul Şerdean nu s-a prezentat. Fiind o corporaţie listată la bursă, regulile interne ale acesteia sunt foarte stricte. Au fost foarte mulţi factori perturbatori care au influenţat lucrurile, inclusiv persoane care s-au insinuat în negocieri, iar aceste aspecte nu au ajutat deloc”, a precizat Vlad Iacob într-un comunicat.

“Neg vehement informaţiile conform cărora concluziile vreunui presupus audit au condus la această situaţie. Nu a existat o analiza juridică sau economică cu concluzii negative, aşa cum a fost prezentat în presă, ieri. Există şi alţi investitori interesaţi şi îi aşteptăm alături de noi.", a adăugat Iacob.

Afla mai multe despre: vlad iacobdinamoprecizarioficial 

viewscnt
Articole similare