Poli Iaşi a anunţat luni că s-a înţeles cu Platini (32 de ani) pentru o revenire în "Copou". Internaţionalul din Insulele Capului Verde a fost o piesă importantă în echipa lui Flavius Stoican din sezonul trecut.
Jucătorul care are şi cetăţenie olandeză a plecat la începutul acestei veri de la Iaşi la Sanat Naft, în prima ligă din Iran. Doar cinci meciuri a jucat în Asia mijlocaşul, care se va alătura lotului antrenat de Stoican după meciul naţionalei sale împotriva lui Lesotho, din preliminariile pentru Cupa Africii.
Site-ul oficial al ieşenilor anunţă că Platini a semnat un contract valabil pe un sezon cu opţiunea de a prelungi pe încă unul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În sezonul trecut de Liga 1, când Poli s-a calificat în play off, Platini a marcat de şapte ori şi a oferit trei pase decisive.
Poli Iaşi întâlneşte în această seară, de la ora 21:00, Concordia Chiajna. Meciul va fi în direct pe Telekom Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.