Olandezul Erik ten Hag (55 de ani) a fost numit antrenor al echipei Bayer Leverkusen, succedându-i spaniolului Xabi Alonso, cu un contract valabil până la 30 iunie 2027, a anunţat, luni, clubul de la periferia Kölnului într-un comunicat.
Sarcina lui Erik ten Hag va fi să menţină Bayer Leverkusen în fruntea fotbalului german, după ce a câştigat primul său titlu de campion în primăvara anului 2024 şi a terminat pe locul 2 în 2025.
Werkself (porecla echipei fondate de compania chimică Bayer în 1904) s-a impus ca principala rivală a lui Bayern Munchen, jucând de la egal la egal cu Bayern sub conducerea lui Xabi Alonso.
Fost antrenor de succes la Ajax Amsterdam între 2018 şi 2022 (triplă campioană a Olandei, semifinalist al Ligii Campionilor în 2019), Ten Hag a antrenat şi Manchester United, cu primele două trofee ale clubului din 2017 (Cupa Ligii în 2023, Cupa Angliei în 2024), dar parcursuri dezamăgitoare în campionat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
— Bayer 04 Leverkusen (@bayer04_en) May 26, 2025
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: erik ten hag, bayer leverkusen, oficial