Flavius Stoican, antrenorul care a pregătit-o ultima oară pe Farul Constanţa, a semnat cu CS Drobeta Turnu Severin, formaţie din Liga 3.
Antrenorul care a preluat formaţia constănţeană după plecarea lui Ianis Zicu nu a avut parte de cel mai bun parcurs la cârma Farului. Farul a disputat barajul de menţinere în Superliga şi s-a salvat într-o manieră dramatică, la loviturile de departajare, în faţa Chindiei Târgovişte.
Tehnicianul în vârstă de 49 de ani a fost înlocuit de Ioan Ovidiu Sabău şi a semnat apoi în Liga 3, la CS Drobeta.
"CS Drobeta a organizat astăzi conferinţa de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial noul staff tehnic al echipei, care va conduce formaţia în sezonul de debut în Liga a III-a. Conducerea tehnică va fi asigurată de Flavius Stoican, antrenor principal, alături de antrenorii secunzi Ştefan Bărboianu şi Marius Avram.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Obiectivul clubului nostru este să construim o echipă competitivă, să ridicăm standardele de performanţă şi să obţinem rezultate care să reprezinte cu cinste municipiul Drobeta-Turnu Severin. Mult succes noului staff tehnic! Hai, Drobeta!", a fost comunicatul grupării din Liga 3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şi Stoican a avut un mesaj de transmis cu ocazia prezentării sale la noua sa echipă.
Flavius Stoican: "Mă bucur că am revenit acasă"
"Mă bucur că am revenit acasă. M-am înhămat la un proiect pe care îl consider de viitor şi îmi doresc să construim o echipă competitivă. Vreau să le ofer o şansă jucătorilor care se află deja sub contract.
Avem 15 fotbalişti din judeţul Mehedinţi, dintre care 12 au evoluat şi în sezonul trecut, alături de trei noutăţi: portarul Mario Ibinceanu, un jucător Under, născut în 2008, care a avut evoluţii foarte bune în meciurile amicale în care l-am urmărit, precum Adiţă Gîdea, un jucător cu experienţă, care nu cu mult timp în urmă evolua în Liga 1 la CFR Cluj, şi Adrian Malacu, un alt jucător tânăr în care am mare încredere.
Îmi doresc ca toţi cei care sunt aici să îşi ridice nivelul, iar lotul va fi completat cu jucători din ţară şi din străinătate pentru a crea o echipă competitivă", a spus Flavius Stoican.
- Citește și
- Noroc pentru FCSB! Campioana României a primit cel mai accesibil traseu dintre echipele româneşti. Cu cine pot juca U Cluj şi CFR
- LIVE VIDEO | Rapid - Sepsi, la 21:30, pe Orangesport.ro. Pancu revine pe banca giuleştenilor. Burcă, din nou în faţa suporterilor vişinii
- Răsturnare de situaţie la Inter! Fostul campion mondial a primit o nouă şansă din partea lui Chivu
- Mihai Stoica a dat verdictul după finala Cupei Mondiale: ”Penibil. Bine că nu ne-am calificat”
- BREAKING | Veste excelentă pentru Craiova! Oltenii au aflat cu cine pot juca în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Alb-albaştrii au evitat Steaua Roşie şi Dinamo Zagreb
- LIVE VIDEO | Corvinul - Csikszereda se joacă astăzi, de la ora 18:30. Cele mai importante faze sunt pe site-ul orangesport.ro
- Tragedie în Spania. Un adolescent de 13 ani a murit în timpul sărbătorilor organizate pentru câştigarea titlului mondial
- Posibili adversari pentru FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Cluj în drumul spre faza principală a Conference League. Astăzi este tragerea la sorţi
Afla mai multe despre: flavius stoican, liga 3, farul, cs drobeta







