You are here:

Oficial | Florentino, ce lovitură! Real Madrid l-a transferat pe fotbalistul comparat cu Leo Messi

Oficial | Florentino, ce lovitură! Real Madrid l-a transferat pe fotbalistul comparat cu Leo Messi

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid s-a luptat cu FC Barcelona şi FC Liverpool pentru transferul unui fotbalist de mare viitor, Bryan Bugarín.

Deşi are numai 12 ani, Bryan Bugarín este comparat de mai toţi cei care l-au văzut la lucru cu super starul Barcelonei, Lionel Messi. Potrivit El Mundo Deportivo, Real Madrid a reuşit să-l transfere după o luptă aprigă cu FC Barcelona şi FC Liverpool.

Real Madrid l-a transferat pe fotbalistul comparat cu Messi

Bugarin a crescut la Celta Vigo. Evoluează ca atacant, iar stilul său de joc i-a adus comparaţia cu legenda Barcelonei şi a Argentinei, Lionel Messi. În cadrul competiţiei La Liga Promeses, Bugarin a câştigat titlul de cel mai bun jucător al turneului, marcând de nouă ori şi oferind alte opt pase de gol. Cluburile mari ale Europei şi-au îndreptat imediat privirea către el, iar familia lui Bryan Bugarín s-a văzut pusă în faţa unor alegeri imposibile.

În cele din urmă, Bugarin a ales Real Madrid, iar în următoarele zile se va prezenta la antrenamentele echipelor de juniori ale madrilenilor.

Real Madrid pare că şi-a schimbat în ultimii ani politica de transferuri. De la mutările galactice, Florentino Perez pare decis să investească în viitorul clubului. Dacă în ultimii ani a transferat jucători de 17 sau 18 ani, precum Vinicius sau Rodrygo, acum preşedintele blanco este dispus să investească în jucători chiar şi mai tineri. Tot în ultimele luni, Real Madrid i-a adus pe Manu Romero, Mario Rivas sau Jaume Jardi (n.r chiar de la rivala FC Barcelona), toţi trei tineri de mare viitor al fotbalului iberic. ”Bryan Bugarín are numai 12 ani, dar specialiştii Realului pariază pe el ca fiind unul dintre marii jucători pe care Spania îi va da în următorii ani”, scrie presa iberică.

Afla mai multe despre: bryan bugarinflorentino perez 

viewscnt
Articole similare