Florin Ştefan (29 de ani), fundaşul lateral stânga care a reprezentat România la nivel U21, la Campionatul European U21 din 2019, a semnat cu Universitatea Craiova.
Fotbalistul care a făcut primii paşi în fotbalul de seniori la FC Olt Slatina a petrecut cea mai bună parte a carierei sale în tricoul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.
Retrogradat în Liga 2 alături de gruparea covăsneană, Ştefan a primit o oportunitate din partea celor de la Universitatea Craiova. Astfel, Ştefan a semnat un contract valabil pe un an cu gruparea din Bănie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe parcursul carierei sale, Florin Ştefan a mai evoluat pentru Academica Clinceni, Juventus Bucureşti, CFR Cluj şi Rapid, înainte de a se întoarce la Sepsi, în anul 2023. Cotat la 700.000 de euro conform transfermarkt.com, Florin Ştefan a cucerit titlul din Superliga în sezonul 2021/2022, alături de CFR Cluj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ajuns la vârsta de 29 de ani, Florin Ştefan a strâns peste 190 de meciuri la nivelul Superligii.
Florin Ştefan, variantă importantă pentru postul de fundaş stânga, la Craiova
"OFICIAL | Florin Ştefan este noul leu al Ştiinţei! Clubul Universitatea Craiova şi fundaşul stânga Florin Ştefan au semnat un contract valabil pe o perioadă de un an.
Originar din Slatina, olteanul a evoluat în trecut la echipe precum Sepsi OSK, CFR Cluj şi Rapid Bucureşti. Mult succes în tricoul alb-albastru!", au transmis cei de la Universitatea Craiova, pe Facebook.
- Citește și
- Dinamo sau FCSB? Este ziua marelui Derby de România: ”Poate să spele absolut orice a făcut până acum”
- Ce arbitru va conduce meciul CFR Cluj - Sporting Braga. Trupa lui Dan Petrescu, o nouă misiune dificilă în Europa League
- LIVE VIDEO | FC Argeş - Csikszereda se joacă astăzi, de la ora 18:30. Cele mai importante faze vor fi pe orangesport.ro
- Al Nassr încearcă o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. Ofertă uriaşă pentru a-l aduce pe Bruno Fernandes lângă Cristiano Ronaldo
- VIDEO | Incident inedit la o sesiune de antrenamente libere a Marelui Premiu al Ungariei. Cum şi-a explicat Verstappen gestul: ”Doar un şerveţel”
- Aguero de România. Un jucător de la Inter d'Escaldes, disperat să ajungă în Superligă, după meciurile cu FCSB: ”Vin”
- "L-am văzut aseară". Şumudică a dat totul din casă. Becali suferă enorm după umilinţa cu Shkendija: "Era visul lui, şi-a reproşat şi el acea schimbare"
- Feşnic la derby. LPF a stabilit arbitrii partidelor de astăzi din Superliga
Afla mai multe despre: florin stefan, universitatea craiova, superliga