Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | Fosta echipă a lui Marius Şumudică s-a retras din campionatul Turciei după cutremurele care au făcut ravagii

OFICIAL | Fosta echipă a lui Marius Şumudică s-a retras din campionatul Turciei după cutremurele care au făcut ravagii

Campionate

Comentarii

Clubul Yeni Malatyaspor a anunţat, sâmbătă, că a transmis Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) o solicitare de retragere din campionat, ca urmare a cutremurelor devastatoare de la începutul săptămânii.

 Yeni Malatyaspor activează în al doilea eşalon din Turcia, unde ocupă ultima poziţie în clasament.

“După cum se ştie, multe oraşe, între care şi Malatya noastră, sunt afectate de cutremurul cu magnitudine 7.7 care a avut epicentrul la Kahramanmaraş. În faţa acestui dezastru care ne-a afectat profund oraşul şi ţara, în provincia noastră viaţa s-a oprit. În plus, în acest cutremur a murit portarul nostru, Ahmet Eyup Turkaslan. Când durerea noastră este atât de proaspătă şi suntem în situaţia de a ne bandaja rănile, nu ne trece prin cap să jucăm fotbal. În această situaţie în oraşul nostru nu se găseşte un loc potrivit pentru a se juca fotbal. Ca urmare a deciziei Consiliului nostru de Administraţie, am transmis Federaţiei Turce de Fotbal solicitarea de a ne retrage din campionat”, a precizat clubul din Malatya.

Echipa Yeni Malatyaspor a fost antrenată de Marius Şumudică în perioada octombrie 2021 – februarie 2022.

Afla mai multe despre: yeni malatyasporturciaoficialretragere 

viewscnt
Articole similare