Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | FRH a anunţat lotul României pentru Trofeul Carpaţi

OFICIAL | FRH a anunţat lotul României pentru Trofeul Carpaţi

Handbal

Comentarii

FR Handbal a anunţat, marţi, lotul de jucătoare pentru Trofeul Carpaţi, de la Bistriţa, din 23-25 noiembrie, la care mai participă Elveţia, Portugalia şi Austria. În 28 noiembrie, echipa României va pleca spre Danemarca, la Campionatul Mondial.

Potrivit FRH, lotul convocat de antrenorul Florentin Pera pentru Trofeul Carpaţi este format din 20 de jucătoare: portarii Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Elena Şerban, alături de handbalistele Ana Maria Tănasie, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga), Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan (interi stânga), Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri), Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta), Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta), Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi).

Reunirea este programată în 20 noiembrie, iar la Trofeul Carpaţi România va juca, în ordine, cu Elveţia (23 noiembrie, 17.30), Portugalia (24 noiembrie 19.30) şi cu Austria (25 noiembrie, 17.30).

Turneul este ultima verificare înaintea plecării la Campionatul Mondial, în 28 noiembrie. Competiţia este găzduită de Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie - 18 decembrie), iar tricolorele vor juca în grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).

Lotul pentru CM 2023 va fi format din 18 jucătoare.

Afla mai multe despre: handbalromaniatrofeul carpatiechipa nationala 

viewscnt
Articole similare