Alexandru Cicâldău este noul jucător al formaţiei Galatasaray Istanbul.
Clubul Galatasaray a anunţat, sâmbătă seară, că Alexandru Cicâldău a semnat un contract pe cinci ani, cu clauză de reziliere de 25 de milioane de euro. Înţelegerea este valabilă începând din sezonul 2021/2022.
”Bine ai venit la Galatasaray, Alexandru Cicâldău!”. Aşa îl întâmpină turcii pe fotbalistul român, care este prezentat şi în câteva imagini video din ultimele sale sezoane în Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aflat în studioul Telekom Sport, Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a comentat acest transfer:
”Suma e frumuşică pentru un club din România. Dar nu trebuie să ne mai mire. Vorbim despre un jucător de echipă naţională. Un fotbalist care e deja component natural al primei reprezentative. Cred că l-au ajutat şi cele două goluri marcate în Armenia.” a spus Vochin, la Sport Center
Alex Cicâldău la Galatasaray
Alex Cicâldău a fost în sezonul trecut cel mai bun jucător al Universităţii Craiova. Până la plecarea în Turcia, Cicâldău era jucătorul din Liga 1 cu cea mai mare cotă, 6,5 milioane de euro, cu 1,5 milioane de euro mai mult decât următorul clasat, Florin Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În vârstă de 24 de ani, Alex Cicâldău a fost transferat de Universitaea Craiova în vara lui 2018, de la Viitorul, în schimbul a un milin de euro. În cei 3 ani petrecuţi la echipa din Bănie, Cicâldău a adunat 129 de apariţii, 33 de goluri şi 21 de assist-uri.
Afla mai multe despre: alexandru cicâldău, craiova