Giovanni Costantino (40 de ani) şi-a dat dat demisia de pe banca celor de la Petrocub Hînceşti.
Giovanni Costantino a plecat de la Petrocub din cauza unei probleme în familie
”În această săptămână a apărut o problemă serioasă de sănătate în familia mea, un eveniment care m-a obligat să părăsesc Moldova, fără să ştiu cât va trebui să fiu plecat din ţară. Din respect pentru club, preşedinte şi jucători, am preferat să-mi dau demisia. Vreau să-i mulţumesc preşedintelui că a înţeles situaţia.
(...) Încă din prima zi, am înţeles că această echipă are potenţialul nu numai de a câştiga din nou campionatul şi Cupa, ci şi de a ajunge în faza principală dintr-o cupă europeană. Mulţumesc pentru tot. Forza, Petrocub”, a scris Giovanni Costantino, pe contul personal de Instagram, la începutul acestui an.
Italianul nu apucase să debuteze pe banca moldovenilor
Petrocub se află pe locul trei în campionat şi are 23 de puncte, după 14 jocuri disputate. În Conference League echipa s-a clasat pe ultima poziţie, reuşind să obţină doar două rezultate de egalitate în toată campania (Hearts - Petrocub 2-2 şi Basaksehir - Petrocub 1-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Petrocub este o echipă bună, care a obţinut rezultate bune în ultimii ani. O să fac tot posibilul ca acest grup unit să obţină rezultate bune şi în continuare”, spunea Costantino, la începutul anului.
El a mai pregătit formaţiile MTK Budapesta (2021), Casarano (2022-2023), Ayia Napa (2023) şi FC U Craiova (2023-2024). În perioada 2018-2021 a fost antrenor secund la naţionala Ungariei.
Costantino a stat pe banca lui FCU Craiova în perioada 16 octombrie 2023 - 28 februarie 2024, însumând 18 meciuri, dintre care şapte victorii, trei remize şi opt eşecuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrocub hînceşti