Farul Constanţa a avut o zi activă în ceea ce priveşte mutările de jucători, atât la capitolul veniri, cât şi la cel de plecări.
Farul a cedat un jucător la un club mare din Spania
Farul Constanţa a oficializat astăzi faptul că l-a achiziţionat pe Jovan Markovic de la Universitatea Craiova. Dar, în acelaşi timp, ”marinarii” au anunţat, în mod oficial, trecerea lui Vlad Răfăilă în Spania, la Betis Sevilla.
În vârstă de 20 de ani, portarul român a evoluat şi în stagiunea trecută tot peste hotare, în Italia, la echipa U20 a celor de la Lecce. Acum, el va face parte, sub formă de împrumut, din lotul de tineret al clubului din sudul Spaniei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”După un sezon foarte bun în Italia, acolo unde a evoluat pentru Lecce U20 în 38 de partide în toate competiţiile, fiind unul dintre cei mai buni jucători, portarul Vlad Răfăilă va juca în sezonul 2025-2026, tot sub formă de împrumut, în Spania, pentru Real Betis Sevilla.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mult succes, Vlad!, se arată în mesajul Farului, în mediul online.
Vlad Răfăilă, născut în Mangalia, este un produs al Academiei lui Gică Hagi şi are o înâlţime de 1,97 de metri.
În sezonul trecut, Betis a jucat o finală de cupă europeană. Andaluzii au pierdut ultimul act cu Chelsea, scor 1-4, în Conference League.
- Citește și
- ”Nu înţeleg de ce spune asta”. Basarab Panduru, cu ”lupa” pe discursul lui Dan Petrescu, înainte de Braga - CFR Cluj: ”Indiferent de echipă”
- Echipa care a ieşit din cursa pentru semnătura lui Ianis Hagi. De ce a căzut una dintre variantele jucătorului român
- VIDEO | Fotbalistul de la FCSB a dezvăluit că a avut o discuţie inedită cu un adversar, după startul slab de sezon: ”M-a întrebat ce se întâmplă cu noi”
Afla mai multe despre: vlad rafaila, farul, betis, spania