You are here:

OFICIAL | Internaţionalul român a plecat din Superliga! Turcii l-au prezentat prin intermediul unui videoclip inedit

OFICIAL | Internaţionalul român a plecat din Superliga! Turcii l-au prezentat prin intermediul unui videoclip inedit

Fotbal intern

Comentarii

Matei Ilie a făcut pasul în Turcia, după ce Kasimpaşa a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru transfer.

Matei Ilie a fost prezentat oficial la Kasimpaşa. Fundaşul central de 23 de ani s-a transferat de la CFR Cluj la formaţia din Turcia, după ce cele două cluburi au ajuns la un acord.

Mutarea s-a realizat pentru aproximativ 500.000 de euro, sumă la care se pot adăuga bonusuri de performanţă. Matei Ilie a semnat un contract valabil până în vara anului 2030.

În cariera sa, fundaşul român a mai trecut pe la academiile formaţiilor italiene Padova şi Verona.

Cotat la 2.5 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, Matei Ilie a debutat pentru naţionala României chiar în această lună, bifând minute în meciurile amicale cu Georgia şi cu Ţara Galilor.

„Mulţumim, Matei Ilie! Cluburile CFR 1907 Cluj şi Kasımpaşa au ajuns la un acord privind transferul fundaşului Matei Ilie la formaţia din primul eşalon al Turciei.

Venit în Gruia în 2023, Matei a bifat 97 de prezenţe în tricoul vişiniu, perioadă în care a marcat 5 goluri. În 2025, fundaşul a câştigat Cupa României alături de echipa noastră. Pe această cale dorim să îi mulţumim pentru efortul depus la CFR Cluj şi îi dorim mult succes mai departe!”, se arată în comunicatul oficial emis de CFR Cluj.

Kasimpasa l-a prezentat oficial prin intermediul unui videoclip

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Afla mai multe despre: matei iliekasimpasaturciacfr cluj 

viewscnt
Articole similare