You are here:

OFICIAL Ionuţ Badea este noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

OFICIAL Ionuţ Badea este noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

Fotbal intern

Comentarii

Noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo este Ionuţ Badea, a anunţat managerul coordonator Ionel Dănciulescu prin intermediul platformelor oficiale de comunicare ale clubului din Ştefan cel Mare.

Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 şi 2003-2005, Ionuţ Badea este licenţiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră şi a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 şi 2017.

"Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viaţa mea şi asta nu se uită. Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce-nseamnă să fii important pentru ceva sau cineva. Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenenţa oamenilor care activează acolo, cu dorinţa lor de a face ceva important în viaţă. Un asemenea moment a venit acum şi pentru mine. Acela de a împărtăşi din experienţa mea antrenorilor şi tinerilor jucători din Academie", a declarat Ionuţ Badea.

  • 49 de ani va împlini Ionuţ Badea peste două săptămâni, în 14 octombrie.
  • 48 de meciuri a jucat Ionuţ Badea pentru Dinamo în prima ligă. Cu echipa din Ştefan cel Mare a câştigat titlul de campion în 2004 şi de trei ori Cupa României, 2001, 2004 şi 2005. Dacia Piteşti, Aro Câmpulung, Dinamo, FC Braşov, Oţelul Galaţi, FC Vaslui şi FC Argeş sunt echipele la care a evoluat Ionuţ Badea.
  • 8 echipe de club a pregătit Ionuţ Badea în cariera de antrenor: FC Argeş (două mandate), Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu şi UTA.
  • 28 de meciuri a adunat Ionuţ Badea, ca antrenor secund, pe banca tehnică a echipei naţionale a României: 18 cu selecţionerul Anghel Iordănescu şi 10 cu regretatul Christoph Daum.

Afla mai multe despre: ionuţ badeacs dinamodirector tehnic 

viewscnt
Articole similare