Clubul italian Atalanta a anunţat vineri, la aproape două ore de la numirea lui Gian Piero Gasperini la AS Roma, numele noului antrenor al formaţiei din Bergamo. Este vorba de croatul Ivan Juric.
Atalanta are un nou antrenor! Ivan Juric a semnat cu fosta echipă a lui Gasperini
Ivan Juric (49 de ani) a antrenat în acest sezon pe AS Roma, în Serie A, şi pe Southampton, în Premier League, fiind demis de ambele cluburi. Capitolinii au făcut-o în luna noiembrie 2024, iar englezii în aprilie.
Juric reprezintă o alegere surprinzătoare pentru banca Atalantei, una din protagonistele campionatului italian şi a cupelor europene în acest sezon. Ivan Juric îşi va începe mandatul la formaţia lombardă de la 1 iulie, iar Atalanta nu a anunţat durata contractului. Conform presei italiene, ar fi însă vorba de o înţelegere încheiată pentru următorii doi ani.
Ivan Juric a mai condus în carieră echipe precum Genoa, Hellas Verona şi Torino, iar în ultimul sezon, a înregistrat doar şase victorii din 28 de partide în toate competiţiile cu cele două echipe antrenate de el, AS Roma şi Southampton.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.