Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, luni, că Jocurile Olimpice de anul viitor, amânate din cauza pandemiei de Covid-19, vor avea loc între 23 iulie şi 8 august.
CIO a subliniat că evenimentul va purta titulatura de Jocurile Olimpice 2020, chiar dacă vor avea loc peste un an.
Forul a precizat şi datele de desfăşurare pentru Jocurile Paralimpice, care vor avea loc între 24 august şi 5 septembrie 2021.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, la 24 martie, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în perioada 24 iulie - 9 august, din cauza pandemiei de coronavirus.
Disputarea în vara anului 2021 nu este scutită de probleme. Anul viitor sunt programate două campionate mondiale, la atletism şi la nataţie, sporturi de bază din programul JO, primele între 6 şi 16 august, în SUA, iar celelalte între 16 iulie şi 1 august, la Fukuoka, în Japonia. Acum, aceste două competiţii majore vor trebui reprogramate.
De la înfiinţarea formatului modern al Jocurilor Olimpice, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de trei ori în timpul celor două războaie mondiale, în 1916, 1940 şi 1944.
ŞTIREA INIŢIALĂ
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Comitetul Olimpic International a avansat o primă dată de start a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, de anul viitor. Ceremonia de deschidere ar trebui să aibă loc pe 23 Iulie, insă acest lucru va fi bătut în cuie în zilele următoare.
Preşedintele forului olimpic, Thomas Bach şi-as fi dorit o desfăşurare a evenimentului global în primăvara viitoare dar organizatorii japonezi au exclus această posibilitate. În principal, pentru a evita o suprapunere cu Campionatul European de fotbal, şi el amânat pentru anul viitor. În rest, formatul şi programul ar trebui să fie o replică fidelă a ceea ce trebuia să se întâmple în acest an.
Victime colaterale în acest proces sunt şi Campionatele Mondiale de Atletism si cel de Nataţie, care erau programate pentru 2021, acum amânate, la rândul lor, pentru 2022.
Afla mai multe despre: jocurile olimpice