You are here:

OFICIAL | Juan Bauza a plecat de la FC U Craiova 1948! Clauza din contractul "perlei" lui Mititelu: "Până la data de 31 decembrie"

OFICIAL | Juan Bauza a plecat de la FC U Craiova 1948! Clauza din contractul "perlei" lui Mititelu: "Până la data de 31 decembrie"

FCU Craiova

Comentarii

Juan Bauza (29 de ani), mijlocaşul ofensiv argentinian al celor de la FC U Craiova 1948, a părăsit gruparea patronată de Adrian Mititelu.

Unul dintre cei mai eficienţi jucători din lotul echipei lui Adrian Mititelu, în perioada în care oltenii evoluau în Superliga, Bauza a petrecut sezonul trecut sub formă de împrumut la Baniyas, în Emiratele Arabe Unite.

Bauza a avut parte de un sezon decent alături de formaţia din Emirate, acolo unde a fost coleg cu Andrei Burcă. Revenit la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu s-a orientat rapid spre o echipă cumpărătoare, iar destinaţia lui Bauza este Columbia.

Bauza s-a înţeles cu Atletico Nacional, acolo unde va evolua sub formă de împrumut până în vara anului 2026. În contractul fotbalistului argentinian se află şi o clauză de transfer definitiv, pe care sud-americanii o pot activa până la data de 31 decembrie 2025.

Juan Bauza, împrumutat în Columbia

Clauza ar fi în valoare de 2.500.000 de euro, conform Prosport.

Cotat la 700.000 de euro conform transfermarkt.com, Juan Bauza a îmbrăcat tricoul celor de la FC U Craiova 1948 în 87 de partide oficiale. A înscris de 17 ori şi a pasat decisiv în 20 de rânduri.

"Mult succes, Pepe Bauza! Juan Bauza va evolua sub formă de împrumut până la sfârşitul lunii iunie 2026 la campioana Columbiei, Club Atlético Nacional.

Clubul columbian are opţiune de cumpărare definitivă până la data de 31 decembrie 2025. FCU 1948 îi doreşte mult succes lui Pepe în noua provocare şi cât mai multe performanţe!", au transmis cei de la FC U Craiova 1948, pe Facebook.

Afla mai multe despre: fc u craiova 1948juan bauzaadrian mititeluatletico nacional 

viewscnt
Articole similare