Junior Morais a semnat prelungirea contractului cu Rapid.
OFICIAL | Junior Morais, până în 2024 la Rapid. A semnat prelungirea
Unul dintre oamenii de bază ai Rapidului, Júnior Morais, a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2024.
Fundaşul, venit în 2021, de la Gaziantep, a jucat 71 de meciuri în tricoul alb-vişiniu, reuşind să înscrie de patru ori, oferind şi trei pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mutarea a fost anunţată, oficial, pe reţelele de socializare ale clubului din Giuleşti.
“Sunt fericit că voi mai putea juca încă un sezon la Rapid. Este un club minunat, care a intrat iremediabil în sufletul meu, cu nişte suporteri incredibili. Sper să le oferim cât mai multe bucurii, pentru că ei mereu au fost alături de noi, la bine şi la rău, şi merită tot ce e mai bun. Hai Rapid!”, a declarat brazilianul.
Născut în San Luis (Brazilia), Júnior a mai jucat în carieră la São Cristóvão, Freamunde, Astra Giurgiu, FCSB şi Gaziantep.
În vârstă de 36 de ani, “Bossul” a câştigat un titlu de campion, o Cupă a României şi două Supercupe ale României, toate cu formaţia giurgiuveană.
- 35 de meciuri şi 2 goluri are în sezonul 2021/22
- 36 de meciuri şi 2 goluri are în sezonul 2022/23
Adrian Mutu nu-l vrea pe Mario Balotelli la Rapid: ”Nu i-aş vedea folosul la echipă”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: morais