Petrolul a anunţat oficial că l-a transferat pe Marius Chindriş, cel care a mai jucat pe ”Ilie Oană” şi în perioada 2017-2019.
Petrolul continuă să se întărească. ”Lupii galbeni” şi-au continuat campania de transferuri cu Marius Chindriş, un mijlocaş central care vine de la CS Mioveni.
Însă pentru Chindriş, ”Ilie Oană” nu este chiar un stadion străină. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani a mai jucat aici în perioada 2017-2019 şi a avut atunci 49 apariţii şi un gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Chindriş a semnat cu Petrolul Ploieşti
Marius Chindriş a fost în sezonul trecut un jucător important pentru CS Mioveni, însă, odată cu promovarea în Liga 1, n-a primit prea multe şanse.
Marius Chindriş s-a transferat astfel la Petrolul Ploieşti, după ce a semnat un contract valabil doi ani.
”Marius Chindriş s-a întors, oficial, pe „Ilie Oană”, mijlocaşul semnând, astăzi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea noastră.
Jucătorul revine, astfel, la Petrolul, după experienţa precedentă de doi ani, între 2017 şi 2019, atunci când a bifat, în tricoul „galben-albaştrilor”, 49 de prezenţe în campionat (22 în Liga 3 şi 27 în Liga 2), un gol marcat şi alte trei apariţii în Cupa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Născut la Arad, Chindriş (30 ani) a făcut parte, timp de şase sezoane, din lotul lui UTA, înainte de a ajunge la Petrolul, iar după despărţirea de „lupi” şi-a continuat cariera la Viitorul Şelimbăr, Farul Constanţa şi, CS Mioveni, cu formaţia argeşeană reuşind, la finele stagiunii precedente, să obţină promovarea în primul eşalon”, se arată în comunicatul oficial al Petrolului.
Petrolul Ploieşti îşi propune şi în acest sezon promovarea. După primele 4 etape din Liga 2, ”lupii galbeni” ocupă locul 5 în clasament, cu 9 puncte, la 3 distanţă de liderul Concordia Chiajna.
Afla mai multe despre: marius chindris