UPDATE | Olimpiu Moruţan a semnat astăzi cu FCSB, devenind primul transfer oficial al roş-albaştrilor din această iarnă. Jucătorul se va alătura însă echipei lui Dică abia din sezonul viitor.
La ieşirea de la negocieri, Moruţan a declarat că a semnat pe cinci ani cu FCSB, refuzând o propunere venită din partea lui Şahtior
Olimpiu Moruţan a confirmat că joi va semna cu FCSB. Mijlocaşul de 18 ani spune că vine cu inima deschisă şi speră că va reuşi să contribuie la performanţele echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB a reuşit primul transfer din această iarnă. Vicecampioana României s-a înţeles cu FC Botoşani pentru Olimpiu Moruţan, care va semna acum, dar va veni din vară. Tânărul mijlocaş central a intrat în direct la Sport Report, de pe Telekom Sport 1 şi s-a declarat entuziasmat de alegerea făcută:
”Sunt foarte pregătit, mâine o să semnez. Ne-am înţeles din toate punctele de vedere, trebuie doar să semneze mâine. Ca orice copil, am vorbit cu părinţii. Am luat această decizie împreună. Aşa am simţit, că trebuie să semnez cu Steaua. Contractul este pe cinci ani. Aşa s-a vorbit, să rămân la FC Botoşani până în vară. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ, vreau să-mi fac treaba la Botoşani şi sper să intrăm în play-off.
Moruţan spune că va purta o discuţie cu Golofca, însă preferă să nu discute despre Steaua, deoarece nu vrea să se lase influenţat aventurile acestuia. Internaţionalul de tineret spune însă că Gigi Becali i-a lăsat o impresie foarte bună: ”O să vorbesc şi cu Golofca, dar nu despre perioada lui la Steaua. Eu vreau să-mi fac drumul meu. Încă am vorbit cu domnul Dică, am discutat doar cu domnul Argăseală şi cu domnul Becali. Domnul Becali mi-a lăsat o impresie foarte bună, mi-a dat nişte sfaturi foarte bune, mi-a zis că are mare încredere în mine”.
Întrebat despre planurile pe termen lung, Moruţan spune că este interesat în primul rând să confirme la FCSB şi abia apoi s-ar gândi la următorul pas în carieră: ”În primul rând, vreau să fiu la Steaua şi apoi o să văd ce se întâmplă. Trebuie să joc foarte bine la Steaua şi apoi vom vedea, nu se ştie niciodată. Am văzut că sunt foarte mulţi tineri la Steaua, o să mă ajute şi pe mine, că suntem prieteni şi sper să facem treabă bună. (n.r. întrebat dacă a negociat şi cu CFR) Doar cluburile au vorbit, eu n-am vorbit”, a declarat Moruţan la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olimpiu morutan, fcsb, liga 1, fc botosani