You are here:

OFICIAL | Mutare importantă făcută de Rapid. Jucătorul a semnat până în 2028: "Ne bucurăm să-l avem alături"

OFICIAL | Mutare importantă făcută de Rapid. Jucătorul a semnat până în 2028: "Ne bucurăm să-l avem alături"

Rapid

Comentarii

Cristi Ignat (21 de ani), fundaşul revenit la Rapid în vara acestui an în urma unui împrumut la CS Mioveni, a primit o veste bună din partea clubului său.

Tânărul fundaş născut la Chişinău, ajuns la Rapid în anul 2019, a debutat în tricoul Rapidului în acest sezon.

Capabil să evolueze atât în centrul defensivei, cât şi în flanc, Ignat a debutat pentru Rapid în urmă cu două sezoane, într-un derby cu Petrolul. Adrian Mutu era antrenorul giuleştenilor la acea vreme. Rapid a anunţat faptul că Ignat şi-a prelungit contractul cu formaţia giuleşteană până în anul 2028.

Cristi Ignat: "Este un pas foarte important pentru mine"

"Este un pas foarte important pentru mine şi mă bucur că am reuşit să semnez. Îmi place să joc la Rapid, îmi plac condiţiile de aici, iubesc acest club şi sper să joc cât mai bine. Am venit în liga a doua, ştiu prin ce a trecut Rapidul, prin ce condiţii, iar acum sunt nişte condiţii foarte bune", a declarat Ignat, conform site-ului oficial al clubului.

"Cristian Ignat (21 de ani) şi-a prelungit contractul cu echipa noastră cu încă doi ani, până în vara anului 2028.

Cristi a venit la Rapid în urmă cu şase ani şi jumătate, în 2018, de la ACS Juniorul, evoluând iniţial la formaţiile de juniori ale clubului, dar şi pentru formaţia secundă. Fundaşul de 1,94 m, născut la Chişinău, a îmbrăcat tricoul primei echipe a Rapidului în 24 de meciuri, 17 dintre ele chiar în acest sezon.", a transmis clubul.

Afla mai multe despre: rapidcristian ignatsuperliga 

viewscnt
Articole similare