You are here:

OFICIAL | Neaşteptat! Jayson Papeau a revenit în Superligă şi a semnat cu Unirea Slobozia

OFICIAL | Neaşteptat! Jayson Papeau a revenit în Superligă şi a semnat cu Unirea Slobozia

Unirea Slobozia

Comentarii

Mijlocaşul francez Jayson Papeau (29 de ani) a revenit în Superliga, dar nu la Rapid, echipă de la care a plecat vara trecută, după două sezoane, ci la Unirea Slobozia!

Unirea Slobozia l-a transferat pe Jayson Papeau

Jayson Papeau (29 de ani) a plecat de la Rapid (66 de partide, şapte reuşite şi şapte pase decisive) în toamna anului trecut şi a semnat cu Al-Markhiya SC, din liga a doua din Qatar.

Unirea Slobozia a dat ”lovitura” şi l-a semnat pe fostul rapidist Jayson Papeau. Anunţul a fost făcut oficial, azi, după ce de mai multe zile exista zvonul conform căruia francezul ar fi fost dispus să se întoarcă în Superligă.

  • 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Papeau, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com

"Bine ai venit, Jayson Papeau!

Jayson Papeau, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract valabil până la sfârşitul sezonului cu echipa ialomiţenilor!

Francezul, a evoluat de-a lungul carierei pentru Chambly Oise, Amiens, Warta Poznan, Sainte-Genevieve, Rapid şi Al-Markhiya.

Ultima oară, în România, Jayson a jucat în 66 de meciuri unde a avut 7 goluri şi 7 pase decisive pentru Rapid, club unde a fost legitimat din 2022 până în 2024. Odată cu venirea francezului, lotul de 21 de jucători pentru acest sezon este complet!

Clubul nostru îi urează bun venit şi mult succes!", a transmis Unirea Slobozia.

  • De-a lungul carierei, Papeau a mai jucat la La Mee, Ste. Genevieve, Amiens SC, FC Chambly, toate din Franţa

Unirea Slobozia, aflată la al doilea sezon în Superliga, a avut un parcurs foarte bun, locul 6, cu 18 puncte (cinci victorii, trei egaluri şi trei înfrângeri).

Afla mai multe despre: jayson papeauunirea sloboziarapid 

viewscnt
Articole similare