FC Barcelona a vândut un jucător chiar în ultima zi a perioadei de transferuri din această iarnă. Atacantul nu a reuşit să îl impresioneze pe Quique Setien încât să fie păstrat la prima echipă.
Barcelona a confirmat transferul lui Abel Ruiz (20 de ani) la Sporting Braga. Atacantul de la Barca B va fi cedat, iniţial, sub formă de împrumut, iar în vară portughezii vor plăti opt milioane de euro pentru transferul definitiv, după cum anunţă catalanii. Totodată, Barcelona are o clauză de buy-back.
[ÚLTIMA HORA]
— FC Barcelona B (@FCBarcelonaB) January 31, 2020
Acuerdo con el SC Braga para la cesión de Abel Ruiz
Abel Ruiz se află în La Masia din 2012, atunci când a fost adus de Valencia. Cotat la trei milioane de euro, a jucat 21 de minute cu Getafe, în sezonul 2018-2019. El s-a antrenat cu prima echipă de la venirea lui Quique Setien, fiind considerat o posibilă soluţie pentru atac, după accidentarea lui Luis Suarez.
Această mutare vine în contextul în care Barcelona l-a cumpărat pe Francisco Trincao, de la Braga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: transfer barcelona, barca