You are here:

OFICIAL | Plecare de la CFR Cluj. L-a trimis pe jucător la echipa contra căreia a marcat unicul său gol din acest sezon

OFICIAL | Plecare de la CFR Cluj. L-a trimis pe jucător la echipa contra căreia a marcat unicul său gol din acest sezon

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj nu va mai juca pe serviciile unui jucător care îndeplinea criteriul regulii U21, după ce acesta va juca la o altă echipă din prima ligă a României.

CFR Cluj a cedat un jucător. Va evolua în continuare în campionatul României

CFR Cluj a anunţat, în mod oficial, plecarea de la echipă a mijlocaşului Robert Filip, în vârstă de 22 de ani. Acesta va evolua în partea a doua a sezonului actual la FC Botoşani. Acordul s-a semnat luni, 10 februarie, în ultima zi a perioadei de transferuri.

”Cluburile CFR 1907 Cluj şi FC Botoşani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocaşului Robert Filip la formaţia din Moldova până la finalul acestui sezon.

Îţi mulţumim, Robert, şi îţi urăm mult succes mai departe!”, a transmis clubul din Gruia, pe canalele de comunicare în mediul online.

Robert Filip a evoluat doar în cinci meciuri pentru clujeni în acest sezon, dintre care patru în campionat şi unul în cupă, şi a marcat un gol. Unul reuşit chiar împotriva celor de la Botoşani, echipa la care va juca în următoarele luni.

Cu o cotă de piaţă de 200.000 de euro, potrivit specialiştilor de la Transfermarkt.com, Filip s-a format ca junior în Italia şi a fost cumpărat de CFR Cluj în februarie 2023, de la clubul Alessandria, cu 100.000 de euro.

 

Afla mai multe despre: cfr clujrobert filipsuperligabotosani 

viewscnt
Articole similare