You are here:

OFICIAL | Primul transfer al verii la Oţelul! Trupa lui Laszlo Balint a "bătut palma" cu un fost campion al României

OFICIAL | Primul transfer al verii la Oţelul! Trupa lui Laszlo Balint a "bătut palma" cu un fost campion al României

Oțelul Galați

Comentarii

Andrei Ciobanu (27 de ani), a semnat cu Oţelul Galaţi la doar câteva zile după despărţirea sa de Farul Constanţa.

Mijlocaşul crescut la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" a evoluat în tricoul Viitorului Constanţa şi ulterior al celor de la FCV Farul Constanţa între 2012 şi 2022.

În 2022, Rapid îl cumpăra de la Farul cu 100.000 de euro, însă, Ciobanu nu a reuşit să se adapteze pe Giuleşti. A urmat un împrumut la Politehnica Iaşi şi un transfer definitiv la FC Voluntari pentru fostul campion al României, cu Viitorul.

Ciobanu s-a întors la Farul la începutul sezonului precedent, însă, nici la fosta sa echipa nu a reuşit să-şi reintre în forma din prima perioadă petrecută la Constanţa.

În 26 de apariţii în tricoul "marinarilor", Ciobanu a înscris un gol şi a oferit două pase decisive, în sezonul trecut.

La scurt timp după plecarea lui Ciobanu de la Farul, Oţelul Galaţi, o altă fostă campioană a României, a anunţat transferul mijlocaşului în vârstă de 27 de ani.

Andrei Ciobanu, noul jucător al Oţelului Galaţi

"Un campion al României, la singura campioană din zona Moldovei. Bun venit la Oţelul, Andrei Ciobanu!", au transmis cei de la Oţelul Galaţi.

  • 250.000 de euro este cota de piaţă a lui Andrei Ciobanu, conform transfermarkt.com

Ciobanu este primul transfer al gălăţenilor în această vară. La capitolul plecări, Oţelul s-a despărţit de Samuel Teles, plecat la Universitatea Craiova şi de Ahmed Bani, rămas fără echipă.

Afla mai multe despre: otelul galatifarul constantaandrei ciobanulaszlo balintsuperliga 

viewscnt
Articole similare