FCSB a anunţat pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Politehnica Iaşi pentru transferul lui Kamer Qaka la echipa antrenată de Flavius Stoican. Mijlocaşul albanez nu este singurul jucător care pleacă sâmbătă de la vicecampioana Ligii 1.
"Mulţumim, Kamer Qaka! FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu FC Politehnica Iaşi pentru transferul mijlocaşului Kamer Qaka. Astfel, jucătorul albanez în vârstă de 23 de ani revine la clubul de la care a fost transferat la finalul sezonului trecut, după ce a evoluat în şapte partide oficiale pentru roş-albaştri în actuala stagiune", se precizează în comunicat.
În acelaşi comunicat, FCSB a precizat că s-a despărţit de fundaşul dreapta Marian Pleaşcă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În altă ordine de idei, Marian Pleaşcă şi-a reziliat contractul cu FCSB, fundaşul revenit după împrumutul la FC Voluntari în sezonul trecut nefăcând parte din lotul primei echipe până în acest moment. Clubul nostru le urează mult succes celor doi jucători în continuare!", au punctat oficialii grupării roş-albastre.
În vârstă de 23 de ani, Kamer Qaka a fost transferat la sfârşitul lunii mai de la Poli Iaşi, pentru 400 de mii de euro, şi mai avea contract cu FCSB până în 2023. De el s-au mai interesat FC Voluntari şi Dinamo.
La rândul său, Marian Pleaşcă (28 de ani) a ajuns la FCSB la începutul anului trecut şi a adunat doar 13 meciuri şi un gol, timp de un an, până să fie împrumutat la FC Voluntari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.