You are here:

OFICIAL | Qatar şi-a anunţat intenţia de a organiza Jocurile Olimpice

OFICIAL | Qatar şi-a anunţat intenţia de a organiza Jocurile Olimpice

Jocurile olimpice

Comentarii

Qatarul şi-a anunţat, luni, intenţia de a găzdui Jocurile Olimpice din 2032, ridicând semne de întrebare cu privire la posibilitatea ca evenimentul să aibă loc la temperaturi caniculare şi în faţa unui public puţin numeros, informează AFP. Qatar va organiza Cupa Monddială de fotbal din 2022.

India, statul australian Queensland şi oraşul Shanghai sunt, de asemenea, candidaţi şi ar putea exista o candidatură comună Seul - Pyongyang pentru ediţia de vară din 2032.

În conformitate cu modificările propuse în 2014, ţările interesate depun o cerere de a se alătura "dialogului continuu" cu privire la organizarea jocurilor, lucru pe care Qatarul l-a confirmat pentru AFP că l-a făcut într-o scrisoare adresată Comitetul Olimpic Internaţional (CIO), cu sediul la Lausanne, Elveţia.

"Anunţul de astăzi marchează începutul unui dialog semnificativ cu viitoarea comisie de organizare a CIO pentru a explora în continuare interesul nostru şi pentru a identifica modul în care JO pot susţine obiectivele de dezvoltare pe termen lung ale Qatarului", a declarat preşedintele Comitetului Olimpic din Qatar, şeicul Joaan bin Hamad bin Khalifa Al-Thani.

Qatarul nu a reuşit să devină candidat la găzduirea Jocurilor Olimpice din 2016 şi 2020, deoarece s-a oferit să le găzduiască în octombrie, fără să discute mai întâi cu CIO.

Jocurile din 2020, amânate până în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au fost atribuite Japoniei, care se confruntă, de asemenea, cu temperaturi toride vara, determinând oficialii să programeze întrecerile dimineaţa devreme, când temperaturile sunt mai scăzute.

"Qatarul şi-a câştigat o reputaţie de destinaţie de clasă mondială pentru evenimente sportive majore. Această reputaţie şi această experienţă, precum şi dorinţa noastră de a folosi sportul pentru a promova pacea şi schimburile culturale vor sta la baza discuţiilor noastre cu comisia", a adăugat şeicul Joaan, fratele suveranului Qatarului, emirul Tamim ben Hamad Al-Thani.

Qatarul va găzdui Cupa Mondială din 2022, dar problema căldurii ar trebui să fie mai puţin pregnantă, deoarece datele de desfăşurare a meciurilor au fost mutate în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie, pentru a evita căldura toridă.

Temperaturile de vară pot atinge 50 de grade Celsius în ţara din Deşertul Arabiei. Căldura şi umiditatea au fost probleme majore la Campionatele Mondiale de Atletism de la Doha, anul trecut, disputate în faţa unui public foarte redus, ceea ce a atras numeroase critici.

Afla mai multe despre: jocurile olimpiceqatar 

viewscnt
Articole similare