Cluburile Real Madrid şi Juventus Torino au ajuns la un acord pentru transferul lui Cristiano Ronaldo la echipa italiană, informează Marca. Oficializarea transferului este acum doar o chestiune de ore, precizează publicaţia spaniolă.
UPDATE 20:00 A venit şi rândul lui Juventus Torino să anunţe oficial că l-a transferat pe Cristiano Ronaldo: ”Îl cheamă Cristiano Ronaldo! Şi este jucătorul lui Juventus!” Italienii au oferit şi detalii financiare despre tranzacţie: 100 de milioane de euro plătibili în doi ani.
@cristiano https://t.co/88xFtX3Xw4 #CR7Juve pic.twitter.com/nnG0N4074U
— JuventusFC (@juventusfc) July 10, 2018
UPDATE 18:38: Real Madrid a anunţat oficial că l-a cedat pe Cristiano Ronaldo la Juventus: ”Real Madrid comunică faptul că, potrivit voinţei şi cererii exprimate de jucătorul Cristiano Ronaldo, a fost de acord să-l transfere la Juventus. Astăzi, Real Madrid doreşte să-şi exprime recunoştinţa faţă de un jucaător s-a dovedit a fi cel mai bun din lume şi care a marcat una dintre cele mai strălucitoare vremuri din istoria clubului nostru şi a fotbalului mondial.
Dincolo de titlurile cucerite, trofeele obţinute şi triumful obţinut pe terenul de joc în aceşti 9 ani, Cristiano Ronaldo a fost un exemplu de dedicare, muncă, responsabilitate, talent şi dezvoltare.
El a devenit, de asemenea, cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid, cu 451 de goluri în 438 de meciuri. În total a câştigat 16 trofee, dintre care 4 Ligi ale Campionilor - 3 dintre acestea consecutive şi 4 în ultimele 4 sezoane. La nivel individual, în tricoul lui Real Madrid, el a câştigat 4 Baloane de Aur, două trofee pentru cel mai bun jucător şi 3 Ghete de Aur, printre multe alte premii.
Pentru Real Madrid, Cristiano Ronaldo va fi întotdeauna unul dintre marile sale simboluri şi o referinţă unică pentru generaţiile următoare.
Real Madrid va fi întotdeauna casa ta!”, este comunicatul oficial al lui Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florentino Perez a respectat decizia lui Cristiano Ronaldo de a pleca de pe Santiago Bernabeu şi i-a permis să înceapă o nouă aventură în Serie A. Real Madrid şi Juventus s-au înţeles pentru 105 de milioane de euro, sumă care va fi plătită în mai multe tranşe. Portughezul va semna un contract valabil patru sezoane şi va câştiga 30 de milioane de euro pe an. La Real Madrid, el primea 21 de milioane de euro pe sezon.
În acelaşi timp, preşedintele clubului Juventus, Andrea Agnelli, a călătorit marţi în Grecia pentru a pune la punct ultimele detalii cu Cristiano Ronaldo, care se află în vacanţă.
451 de goluri a înscris Cristiano Ronaldo pentru Real Madrid, care l-a transferat de la Manchester United, în 2009, pentru 94 de milioane de euro.
În perioada petrecută pe Santiago Bernabeu, atacantul portughez s-a transformat într-un fotbalist complet. Adus din postura de deţinător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo şi-a mai adăugat în palmares încă patru trofee de acest gen şi 16 trofee pe plan colectiv, printre care patru Ligi ale Campionilor, dintre care trei la rând.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După câştigarea ultimului trofeu – la finalul meciului Real Madrid - Liverpool 3-1, din finala Ligii Campionilor de la Kiev –, Cristiano Ronaldo a anunţat, însă, că nu este sigur dacă va mai continua la Real Madrid şi din sezonul viitor.