Ceea ce era previzibil de ieri s-a oficializat astăzi, când clujenii au anunţat despărţirea de antrenorul portughez care a condus campioana în ultimele 7 luni.
Parcursul din acest debut de 2019 i-a fost fatal lusitanului care a plătit cu postul deşi echipa este în continuare pe primul loc în clasament.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Clubul CFR 1907 Cluj şi antrenorul Antonio Conceicao au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului! Îi mulţumim lui Toni pentru munca depusă cu profesionalism în cele 7 luni petrecute pe banca echipei noastre şi îi dorim multă baftă în carieră. Mulţumim, Antonio Conceicao! Obrigado, Antonio Conceicao!" a fost mesajul postat pe siteul oficial al clubului din Gruia.
Antonio Conceicao a preluat-o pe CFR Cluj în iulie 2018 şi a condus-o de pe bancă în 24 de partide, bifând 13 victorii, 7 remize şi 4 înfrângeri. În locul său ar putea reveni Dan Petrescu, care este în acest moment opţiunea numărul 1 pentru conducerea ardelenilor. Până se vor înţelege cu antrenorul care a adus al patrulea titlu de campioană din istoria CFR-ului, interimatul la echipă va fi asigurat de Alin Minteuan.