You are here:

OFICIAL | Sorin Cârţu a revenit la Universitatea Craiova. ”Sorinaccio” s-a întors la clubul alb-albastru ”fix la ceas aniversar”

OFICIAL | Sorin Cârţu a revenit la Universitatea Craiova. ”Sorinaccio” s-a întors la clubul alb-albastru ”fix la ceas aniversar”
Comentarii

Sorin Cârţu (69 de ani) a revenit în culorile clubului său de suflet, Universitatea Craiova, chiar de ziua sa de naştere.

Cârţu, ce revenire la Craiova!

Universitatea Craiova a anunţat, marţi, revenirea fostului jucător Sorin Cârţu la club.

”Sorin Cârţu a fost, este şi va fi Universitatea Craiova! Fix la ceas aniversar, legenda alb-albastră îşi reia activitatea alături de noi. Împreună vom fi mai puternici! La mulţi ani cu multe bucurii în alb-albastru, Sorinaccio!”, a anunţat clubul craiovean.

Sorin Cârţu împlineşte chiar astăzi, marţi, vârsta de 69 de ani. Anul trecut, el a anunţat că se retrage din fotbal, punând astfel capăt şi activităţii de conducător, după ce a fost mai întâi fotbalist şi apoi antrenor.

"Sunt în continuare suporterul lor. Au fost nişte discuţii cu Mihai Rotaru şi am acceptat. Ne-am pus de acord cu colaborarea asta. Voi fi preşedinte onorific. Încep de săptămâna viitoare.

Ne-am pus de acord. Este cam aceeaşi poziţie pe care am avut-o şi când am venit pentru prima dată în poziţia de preşedinte. Voi face cam tot ce ţine de un preşedinte onorific. 

Se pot face şi discuţii (n.r. cu Costel Gălcă). Executivul este în continuare. Mihai Rotaru este preşedinte. Dacă el îşi doreşte, oricând. Uşa biroului meu e deschisă", a declara Cârţu, potrivit Fanatik, săptămâna trecută, despre această revenire.

Afla mai multe despre: universitatea craiovasorin cartusuperliga 

viewscnt
Articole similare