You are here:

OFICIAL | Thomas Muller şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2023: "A fost prioritatea mea numărul 1!"

OFICIAL | Thomas Muller şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2023: "A fost prioritatea mea numărul 1!"

Bayern Munchen

Comentarii

Thomas Muller (32 de ani) şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2023, a anunţat clubul german pe site-ul oficial.

Şefii lui Bayern au dorit să pună capăt speculaţiilor privind viitorul lui Thomas Muller şi, marţi, a fost făcut anunţul oficial că atacantul bavarez a semnat prelungirea şi va rămâne pe Allianz Arena până în 2023.

"FC Bayern şi Thomas Muller continuă parteneriatul pe termen lung. După discuţii contructive şi pozitive, clubul şi jucătorul au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului scadent în 2021 cu încă două sezoane, până pe 30 iunie 2023", a anunţat Bayern Munchen, într-un comunicat.

Thomas Muller se află la Bayern Munchen de la 10 ani şi a debutat la echipa mare în 2009. De atunci, fotbalistul a strâns 521 de meciuri, 195 de goluri şi 186 de pase de gol şi şi-a trecut în palmares opt tiluri, cinci Cupe ale Germaniei, cinci Supercupe, o Ligă a Campionilor, o Supercupă a Europei şi un Mondial al cluburilor. Alături de naţională, Muller a câştigat Cupa Mondială în 2014.

"Pentru mine, prioritatea numărul 1 a fost să prelungesc contractul cu Bayern! Iar clubul a simţit acelaşi lucru. Echipa nu e doar un angajator pentru mine, e pasiunea mea. Sunt fericit că voi fi aici pentru încă doi ani şi o să dau totul, pe teren şi în afara lui!", a spus Thomas Muller, pentru site-ul oficial lui Bayern, după semnarea contractului.

Afla mai multe despre: thomas mullerbayern 

viewscnt
Articole similare