You are here:

OFICIAL | Titularul lui Pancu la EURO a semnat! Tony Strata o părăseşte pe Ajaccio şi ajunge într-un campionat puternic

OFICIAL | Titularul lui Pancu la EURO a semnat! Tony Strata o părăseşte pe Ajaccio şi ajunge într-un campionat puternic

Stranieri

Comentarii

Tony Strata (20 de ani), fotbalistul român născut la Marseille a semnat cu Vitoria Guimaraes, formaţie din prima ligă a Portugaliei.

Internaţionalul român U21 care a evoluat alături de fosta selecţionată a lui Daniel Pancu la EURO 2025 U21 s-a despărţit de Ajaccio.

AC Ajaccio a intrat oficial în lichidare judiciară, cu datorii de 13,5 milioane de euro.

„Lichidarea judiciară a ACA a fost pronunţată miercuri de Tribunalul Comercial din Ajaccio”, a precizat David Istria, preşedintele Tribunalului Comercial din Ajaccio.

Societatea pe acţiuni simplificată (SAS) cu scop sportiv Athletic Club Ajaccien (ACA) Football a depus luni o cerere de încetare a plăţilor la tribunalul comercial, iar miercuri dimineaţă a avut loc o scurtă audiere de 30 de minute.

„Valoarea datoriei declarate este de aproximativ 13,5 milioane de euro, iar la data lichidării erau 65 de angajaţi”, a explicat pentru AFP o sursă judiciară, care a precizat, de asemenea, că tribunalul a numit un administrator judiciar.

Tony Strata şi-a găsit imediat echipă după despărţirea de Ajaccio

Fotbalistul cu 46 de meciuri în Ligue 2, dar şi trei apariţii în primul eşalon al fotbalului francez, Ligue 1 este la prima sa experienţă în afara ţării în care s-a născut, Franţa.

Strata a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu formaţia care a încheiat sezonul precedent din Portugalia pe locul 6. Tony Strata a fost titular în toate cele trei partide ale naţionalei U21 a României de la Campionatul European găzduit de Slovacia.

450.000 de euro este cota de piaţă a fundaşului în vârstă de 20 de ani, conform transfermarkt.com. Strata poate evolua în ambele flancuri ale defensivei, cât şi pe postul de mijlocaş central defensiv.

Strata se află pe lista jucătorlor care au primit convocări preliminare pentru meciurile din septembrie ale naţionalei U21 cu Kosovo şi San Marino, din preliminariile Euro 2027.

Afla mai multe despre: tony strataajacciovitoria guimaraes 

viewscnt
Articole similare