Viitorul a anunţat oficial că l-a transferat pe Valentin Cojocaru, fost portar la FCSB. Zilele trecute, Victor Râmniceanu - titularul din poarta Viitorului - şi-a reziliat contractul.
Campioana României continuă să mute pe piaţa transferurilor. Viitorul a anunţat că l-a transferat pe Valentin Cojocaru, care ultima dată a fost legitimat la Apollon Limassol. Portarul în vârstă de 22 de ani a semnat pe un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă doi ani.
Valentin Cojocaru spune că n-a stat prea mult pe gânduri în momentul în care a primit oferta de la Viitorul: ”Este o alegere foarte simplă, îmi place filosofia Viitorului, am vrut demult să lucrez cu domnul Hagi. Sper să ne atingem obiectivele. Am revenit, sper că este un pas înainte. Am învăţat mult din experienţele din străinătate şi cred că mă vor ajuta aceste experienţe”, a declarat Cojocaru pentru site-ul oficial al clubului.
În vârstă de 22 de ani, Valentin Cojocaru a crescut la juniorii FCSB-ului şi are 39 de apariţii pentru echipa mare. Măsoară 1,95 metri, a fost considerat o mare speranţă a fotbalului românesc şi este fiul lui Ispas Cojocaru, fost arbitru în Liga 1. După ce a plecat de la FCSB a mai jucat la Crotone, Frosinone şi Apollon Limassol, însă nicăieri n-a reuşit să se impună ca titular.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin cojocaru, liga 1, viitorul, fcsb