FCSB a pierdut meciul de la Botoşani, scor 2-3, iar Darius Olaru a pus înfrângerea şi pe seama terenului dificil.
"O seară ploioasă. A fost dificil, un meci pe care l-am început bine, am reuşit să marcăm destul de repede, am avut reacţie, am marcat golul doi.
Din păcate, n-am ieşit bine în repriza a doua. Chiar dacă am avut situaţii de a marca, nu am făcut o repriză la fel de bună ca prima şi, din păcate, nu am reuşit să obţinem nici măcar un punct.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fix ce-am vorbit să nu facem am făcut. Adică am oferit foarte uşor mingi, dacă ei n-au reuşit să creeze, au marcat din greşelile noastre.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu avem ce să facem, am pierdut ca echipă, trebuie să ne ridicăm şi să ne revenim pentru următorul meci.
Nu cred că se mai putea vorbi de valoare din moment ce am intrat pe acest teren. Am intrat pe un teren foarte dificil. Dacă îi puneam şi pe jucătorii mari, nu cred că se mai vedea diferenţa de valoare.
Până la urmă, pur şi simplu şi-au dorit mai mult decât noi în acest meci, am pierdut şi mă doare acest lucru. Dacă ne-am fi ridicat la nivelul lor ca atitudine, valoarea ar fi trebuit să câştige meciul" , a spus Darius Olaru.
FC Botoşani - FCSB 3-2
FC Botoşani a învins-o, vineri seara, pe teren propriu, scor 3-2, pe FCSB, în primul meci al etapei a treia din play-out-ul Superligii.
La Botoşani, pe un teren greu, campionii României au deschis scorul încă din minutul 4, când Darius Olaru a şutat din prima, de la 30 de metri, şi l-a învins pe Kukic.
Gazdele au replicat prin bara transversală lovită de Ongenda, din lovitură liberă, în minutul 13. Tot francezul a reuşit însă să egaleze pentru moldoveni, în minutul 35, după un dribling scurt în careu.
După doar două minute, Cisotti a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă a gazdelor, de portarul Kukic, şi arbitrul George Roman a dictat penalty, confirmat de VAR după patru minute de aşteptare. Florin Tănase a transformat în minutul 41, iar jucătorii lui Mirel Rădoi au intrat cu avantaj la cabine.
Ongenda a egalat în minutul 68, după o fază prelungită în careul campioanei României. Minutul 78 a adus al treilea gol pentru gazde. Andre Duarte a pasat neglijent în spate, spre portarul Popa, dar mingea a ajuns direct la Mailat, care a înscris, aducând în avantaj echipa lui Croitoru.
Bordeianu a lovit bara transversală în minutul 84, iar patru minute mai târziu, FCSB a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Lixandru cu roşu direct, după faultul din poziţie de ultim apărător la Dumiter
S-a încheiat FC Botoşani – FCSB 3-2, după un meci slab făcut de liderul din play-out.
În clasament, FCSB rămâne pe primul loc, cu 27 de puncte, urmată de FC Botoşani, cu acelaşi număr de puncte.
FC BOTOŞANI: Kukic – Şuta (Dumiter 63), Miron, Pape Diaw, Creţ - E. Papa (Pănoiu 63), Charles Petro (Aldair Ferreira 46) – Adams Friday, Ongenda (M. Bordeianu 76), Mitrov (Bodişteanu 64) – Mailat. ANTRENOR: Marius Croitoru
FCSB: M. Popa – Pantea (V. Creţu 78), Andre Duarte (Al. Stoian 82), Dawa, Joao Paulo – F. Tănase, Lixandru, Olaru (Baba Alhassan 78) – Miculescu (Octavian Popescu 60), Mamdou Thiam, Cisotti. ANTRENOR: Mirel Rădoi
Afla mai multe despre: olaru


.webp)





