Sârboaica în vârstă de 17 ani s-a impus la Moscova într-o finală contra Anastasiei Potapova, o altă mare promisiune a tenisului mondial.
A fost cea mai "tânără" finală a unui turneu WTA din 2005 încoace şi, mai exact, de la confruntarea dintre Tatiana Golovin şi Nicole Vaidisova.
Olga Danilovic a devenit prima jucătoare de tenis născuta în secolul XXI care câştigă un turneu WTA, la numai 17 ani şi 7 luni. Jucătoare de mână stângă, Danilovic s-a născut la Belgrad pe 23 ianuarie 2001. La cei 1.82 de centimetri aduce aminte de Ana Ivanovic, dar pare mai degrabă o combinaţie între spiriul Muguruzei şi talentul lui Hingis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
.@danilovic_olga has done it! Wins her first WTA title!
— WTA (@WTA) July 29, 2018
Gets the win over Potapova to claim the #moscowrivercup title 7-5, 6-7(1), 6-4! pic.twitter.com/6WwMglSWIf
Din 30 iulie, Olga este noul număr 112 mondial, cea mai bună clasare din cariera sa. Impresionează prin lovitura de backhand cu ambele mâini şi demonstrează vitalitate, ambiţie şi inteligenţă în joc. Danilovic a câştigat trei turnee de Mare Slam la dublu, impunându-se în 2016 şi 2017 la French Open, Wimbledon şi US Open.
Noua promisiune a Serbiei provine dintr-o familie cunoscută în ţara sa: tatăl său, Predrag Danilovic a fost baschetbalist, iar mama sa, Svetlana Radosevic reporter la Radio Televiziunea Sârbă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olga danilovic, tenis