You are here:

Olimpiu Moruţan este foarte aproape de revenire. Giovanni Becali a dezvăluit toate detaliile: "Va mai dura puţin"

Olimpiu Moruţan este foarte aproape de revenire. Giovanni Becali a dezvăluit toate detaliile: "Va mai dura puţin"
Comentarii

Impresarul lui Olimpiu Moruţan, Giovanni Becali, a anunţat când este cel mai probabil să se întoarcă pe teren internaţionalul român.

Olimpiu Moruţan a suferit o accidentare gravă în prima parte a acestui an şi nu a putut evolua pentru echipa naţională a României la EURO 2024.

Mai mult, nici în noul sezon competiţional nu a putut juca la echipa sa de club, Pisa, care l-a împrumutat de la Ankaragucu până la finalul stagiunii.

Becali: "Se antrenează cu grupul"

Totuşi, coşmarul jucătorului român nu o să mai dureze foarte mult timp. Giovanni Becali a anunţat când se va întoarce Moruţan la antrenamentele echipei şi când este de aşteptat să revină şi într-un meci oficial.

"Sper să îşi revină şi Moruţan, să dea o mână de ajutor. Este deja la Pisa, se antrenează cu grupul. Dar va mai dura puţin până intră în programul de pregătire al echipei. Este posibil să îl vedem încă din decembrie. Poate să prindă un meci sau nu. Să prindă o jumătate de oră.

După pauza de iarnă, sper să intre cu dreptul şi să înceapă să joace meciuri ca titular. A fost un an de coşmar pentru el", a spus Giovanni Becali, conform Fanatik.

Cum îl aşteaptă Pisa pe Moruţan: ”Se poate descurca foarte bine"

Filippo Inzaghi, antrenorul celor de la Pisa, aşteaptă cu nerăbdare revenirea internaţionalului român.

"Eu consider că am în lot 23-24 de jucători care oricând pot fi titulari dacă sunt pregătiţi din punct de vedere fizic. În cazul lui Moruţan mai este nevoie de timp şi sperăm că va fi alături de noi începând din luna decembrie. Cred că este un fotbalist care se poate descurca foarte bine în sistemul nostru de joc." a spus Filippo Inzaghi
 
 

 

Afla mai multe despre: moruţanbecalipisa 

viewscnt
Articole similare