Steaua Bucureşti a remizat, duminică, acasă, cu CSC Dumbrăviţa, scor 2-2, în runda a IV-a a Ligii a II-a. După meci, Opriţa a avut un discurs extrem de dur la adresa unor fotbalişti din lot.
Steaua a avut parte de un meci spectaculos pe teren propriu, însă nu a reuşit să păstreze avantajul până la final. Oaspeţii au deschis scorul încă din minutul 4, prin Alin Şeroni, care a transformat un penalty.
Replica roş-albaştrilor a venit imediat. Florin Răsdan a restabilit egalitatea în minutul 9, tot de la punctul cu var. După pauză, Steaua a preluat conducerea graţie reuşitei lui Alexandru Dinu, din minutul 58.
Avantajul gazdelor a durat doar două minute. Dragoş Mucuţă a înscris în minutul 60 şi a readus egalitatea pe tabelă, stabilind totodată şi rezultatul final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Opriţa i-a distrus pe jucătorii Stelei
"E un sezon în care le-am trăit pe toate. Toate ratările campionatului, toate gafele. Vreau să-i felicit pe vreo 7 băieţi. Dominăm echipele în 7! Poate să se supere ceilalţi, dar e greu să joci în 7, cei care au jucat 120 de minute şi cu Csikszereda. Ei sunt jucători care au avut atitudine, au încercat. Astăzi aveam nevoie şi de puţin noroc pentru că am avut ocazii mari, multe contra unei echipe care a stat mai rău decât noi. Mă bucur că noi am putut alerga, că am dus atacurile, că am avut multe ocazii, dar e păcat că nu am câştigat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
I-am îmbărbătat pe 7-8 dintre ei. Celorlalţi le-am spus ca marţi, dacă eu voi mai fi antrenor, să nu mai intre în vestiar. Îşi bat joc şi de colegi, şi de echipă, de tot! Nu e uşor să domini echipe în 7 jucători.
De la acei băieţi care au încurcat mai mult echipa aştept să aibă demnitate, chiar dacă eu rămân sau nu. La Steaua e greu. Dacă nu fac faţă presiunii, e mai bine să plece acum, cât mai e timp. Ei nu au nici atitudine, nici calitate, nici nimic. Nu e normal ca cei care au jucat 120 de minute să-i ţină în spate pe cei care intră. Îmi doresc doar atitudine şi să se bată pentru orice minge. De băieţii vechi sunt foarte mulţumit, şi de Dinu, fundaşul central, care are deja două goluri, plus spaniolii", a spus Opriţa, la conferinţa de presă.
Opriţa aşteaptă să-i fie acceptată demisia
"Am zis că voi sta pe bancă la meciul cu Dumbrăviţa. Mâine voi discuta la club. Demisia a fost dată. Aştept decizia clubului. Se putea redresa pentru că sunt 7-8-10 băieţi, avem şi accidentaţi. Aţi văzut, am încercat şi cu juniorii pe care i-am avut. Ar trebui 6-7 jucători, poate 3-4 titulari, ca să fie un lot aşa cum trebuie la fotbal. Suntem foarte, foarte puţini şi nu avem soluţii. Cei 7-8 băieţi au jucat într-o săptămână 3 jocuri.
Eu am încredere în ei. Cu ceva întăriri, echipa asta poate să mai aibă şanse şi la play-off, chiar dacă va râde lumea când spun asta. Cei doi spanioli sunt extraordinari.
E posibil ca acesta să fie ultimul meu meci. Mâine mergem la club şi vedem ce se întâmplă. Aş fi vrut să fie o victorie", a mai spus Opriţa.







