După nouă ani plini de succese, Bernardo Silva o va părăsi pe Manchester City la expirarea contractului său, în luna iunie a acestui an. Pepijn Lijnders, antrenorul secund al echipei din City, a confirmat plecarea iminentă a portughezului în vârstă de 31 de ani.
„Orice poveste frumoasă are un sfârşit. Sper că se va bucura din plin de aceste ultime luni şi că îşi va lua rămas bun în stil mare. Merită asta.
Bernardo Silva este unic în felul în care simte jocul, în ceea ce trebuie făcut pe teren. Nu sunt mulţi ca el. Ştie când să se retragă, când să facă o mişcare la douăzeci de metri de Rodri... Va fi dificil, pentru că de îndată ce nu joacă, ne dăm seama cât de mult ne lipseşte”, a declarat antrenorul olandez, potrivit presei britanice. „.”
Format la Benfica, Bernardo Silva s-a remarcat la AS Monaco, câştigând Ligue 1 în 2017 alături de Kylian Mbappé şi Radamel Falcao, înainte de a fi transferat la Manchester City pentru 50 de milioane de euro imediat după aceea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul originar din Lisabona a câştigat o Ligă a Campionilor (2023), o Cupă Mondială a Cluburilor, şapte titluri de campion al Angliei, două Cupe ale Angliei, cinci Cupe ale Ligii şi trei Supercupe ale Angliei în aproape un deceniu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bernardo Silva a disputat 450 de meciuri cu City (în toate competiţiile), marcând 76 de goluri şi oferind 77 de pase decisive.
În ciuda ataşamentului său faţă de Manchester City, jucătorul portughez nu şi-a ascuns niciodată dificultăţile de adaptare la viaţa din Anglia.
Pentru continuarea carierei sale, el ar avea acum opţiuni în Major League Soccer, în Statele Unite. Juventus ar fi, de asemenea, în aşteptare.
Afla mai multe despre: manchester city


.webp)





