You are here:

Osimhen a suferit multiple fracturi faciale după ciocnirea cu Skriniar. Cât va lipsi atacantul nigerian

Osimhen a suferit multiple fracturi faciale după ciocnirea cu Skriniar. Cât va lipsi atacantul nigerian
Comentarii

Atacantul lui Napoli Victor Osimhen a fost diagnosticat cu multiple fracturi faciale deplasate şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale la Milano, după o ciocnire cap în cap cu fundaşul echipei Inter Milano, Skriniar.

După ciocnirea dintre cei jucători, produsă în repriza secundă, lui Osimhen i s-a umflat imediat zona din jurul ochului stâng şi cea a pomeţilor. El a reuşit să iasă singur de pe teren, dar arăta în mod clar ameţit.

Jucătorul a fost dus la Spitalul San Raffaele pentru investigaţii, care au evidenţiat multiple fracturi deplasate ale obrazului stâng şi osului orbital.

Atacantul nigerian va fi operat la Milano şi a fost transferat la Spitalul Niguarda, unde a rămas peste noapte sub observaţie.

Estimările iniţiale sugerează că Osimhen ar putea lipsi de pe teren cel puţin o lună.

Este o veste neplăcută pentru atacant, deoarece urma să joace pentru Nigeria în Cupa Africii pe Naţiuni.

Osimhen a marcat în acest sezon cinci goluri în Serie A şi patru în Europa League.

Inter a învins-o, duminică, pe teren propriu, pe Napoli, scor 3-2, în etapa a XIII-a a Serie A.

Afla mai multe despre: osimhen 

viewscnt
Articole similare