Italianul Roberto Calenda, reprezentantul nigerianului Victor Osimhen, jucătorul echipei Napoli, a închis luni poarta unei posibile plecări a clientului său în fotbalul saudit, unde clubul Al Ahli a oferit 65 milioane euro în schimbul atacantului.
Osimhen este în afara proiectului clubului Napoli, care este dispus să renunţe la jucător pentru o sumă cât mai apropiată de cea prevăzută în clauza de reziliere a contractului nigerianului, în valoare de 130 de milioane de euro. Jucătorul nu se antrenează cu restul echipei şi nu a fost convocat în lotul lui Antonio Conte.
Cele mai clare rute pentru plecarea africanului păreau să fie Chelsea şi PSG, dar în ultimele ore o ofertă de 65 milioane euro de la Al Ahli părea să schimbe cursul operaţiunii. Însă reprezentantul jucătorului a exclus transferul acestuia în Arabia Saudită.
"Osimhen este jucătorul lui Napoli. El a făcut istorie ca jucător 'azzurro' şi când au fost oferte importante am acceptat mereu deciziile clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El nu este un pachet de trimis pentru a face loc unor nou veniţi. Victor a fost ales cel mai bun jucător african al anului, a fost optulea la Balonul de Aur şi mai are multe de spus în Europa. Avem nevoie de respect şi linişte", a adăugat agentul jucătorului pe contul de X.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Conform lui Roberto Calenda, cu o săptămână până la închiderea pieţei de transferuri, cea mai plauzibilă destinaţie pentru atacantul nigerian rămâne Chelsea, care negociază cu Napoli şi pentru Romelu Lukaku, în două operaţiuni distincte.
Afla mai multe despre: osimhen