Oţelul este una dintre echipele greu de învins din Superliga. Gălăţenii au obiectivul de a ajunge în play-off în acest sezon, chiar dacă nu au făcut transferuri spectaculoase în această vară şi au pierdut câţiva jucători importanţi.
Andrei Ciobanu a vorbit despre plecările din lot şi este convins că noii veniţi pot acoperi absenţele de la Oţelul Galaţi.
„Din păcate, am pierdut doi jucători importanţi, pe Zivulic şi Conrado, dar, cu siguranţă, jucătorii noi îi vor suplini”, a spus Andrei Ciobanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Paul Iacob, impresionat de Lukic: „Mi-a pus cele mai mari probleme”
Bîrligea a plecat în Serie A, însă Paul Iacob consideră că Superliga are în continuare atacanţi de valoare. Fundaşul l-a dat exemplu pe Lukic, un jucător care l-a impresionat prin forţa fizică, tehnică şi inteligenţa din teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Pot să-l dau exemplu pe Lukic. Chiar m-am bucurat când l-am văzut la Mondial. L-am simţit un jucător foarte puternic şi, pe lângă forţa fizică şi tehnică, am văzut un jucător foarte deştept. Asta mi-a pus cele mai mari probleme, pentru că este ceva aparte”, a declarat Paul Iacob.
Lansat în fotbal de Hagi, Andrei Ciobanu are încredere şi în selecţioner. Mijlocaşul central este convins că acesta îşi va impune principiile şi va încerca să schimbe stilul de joc al echipei naţionale.
„Ştiu principiile pe care le are. Cu siguranţă, va dori să joace un fotbal ofensiv, pentru că în ultimii ani am avut un fotbal mai defensiv. Cu siguranţă, îşi va impune principiile şi va avea rezultate”, a mai spus mijlocaşul central.
Afla mai multe despre: andrei ciobanu, paul iacob







