Otto Hindrich a părăsit-o pe campioana României în această vară, urmând să joace în Ungaria, la Kisvarda.
Otto Hindrich, la un pas de naţionala Ungariei. Anunţul celor de la Kisvarda: ”Mutarea îi va fi benefică”
Postul de portar era unul ”aglomerat” pentru campioană, motiv pentru care, printre altele, s-a renunţat, cel puţin deocamdată, la Otto Hindrich.
Cristi Balaj, preşedintele clujenilor, a confirmat împrumutul fotbalistului cu origini maghiare la Kisvarda, vicecampioana Ungariei, care l-a dorit insistent pe Adi Mutu la finalul lui 2021.
Attila Revesz, directorul sportiv al celor de la Kisvarda, a anunţat că sunt şanse ca portarul de 19 ani să devină o variantă şi pentru naţionala Ungariei, având în vedere că are origini maghiare!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Da, am semnat contractul. L-am împrumutat pentru un an, dar înţelegerea include şi o opţiune de transfer definitiv şi un procent dintr-un viitor transfer. Cred că sosirea în fotbalul din Ungaria îi va fi şi lui benefică. În viitor poate fi o soluţie în plus pentru selecţioner în ceea ce priveşte poziţia de portar", a spus Attila Revesz, directorul sportiv de la Kisvarda, pentru Nemzeti Sport.
Otto Hindrich a fost portarul cel mai folosit de CFR Cluj în acest sezon, în bună parte datorită faptului că îndeplineşte regula U21 a Ligii 1.
Fotbalistul de doar 19 a evoluat în 19 dintre cele 40 de partide jucate de CFR în Liga 1 în acest sezon, dar a intrat în dizgraţia lui Dan Petrescu pe finalul sezonului. Totul a pornit de la un interviu oferit de Hindrich pentru o publicaţie din România care scrie în limba maghiară.
Portarul CFR-ului a discutat despre dorinţa sa de a juca în campionatul Ungariei, dar nu această declaraţie l-a deranjat pe Petrescu, ci spusele lui Hindrich despre atmosera de la CFR.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Tricolorul” mic a afirmat că greşelile nu sunt permise în Gruia şi că orice eroare îi poate aduce reacţii negative din partea colegilor, lucru care îl face să se simtă foarte stresat şi inconfortabil.
În prezent, Hindrich este cotat la 450.000 de euro de transfermarkt, însă CFR ar fi refuzat şi o ofertă de 600.000 în trecut pentru acesta.
Afla mai multe despre: otto hindrich, naţională ungariei